“Alte glasuri, alte încăperi” de Truman Capote – o estetizare a vocilor și a spațiilor din subteranele eului

Se prăbușește în gol… în gol… ÎN GOL… un puț cu margini tăioase ca un cuțit, un coridor subteran, și se învârte iute, ca o pală din elicea unui ventilator, printre niște spirale de metal.

Romanualte glasuri, alte incaperil lui Truman Capote, Alte glasuri, alte încăperi, este reeditat în 2015 la Polirom, într-o traducere, necenzurată de data aceasta, aparținând lui George Volceanov. Traducătorul mărturisește, într-un articol publicat în revista Luceafărul, care sunt principalele diferențe dintre varianta sa de traducere și cea a lui Mircea Ivănescu din 1978.

Dacă ar fi să ne punem ochelarii hermeneutului psihanalitic – însă, deși am mai albit, nu am barbă și nici lentile atât de groase – romanul este povestea unui adolescent de treisprezece ani care e în căutarea identității sale, în special a celei sexuale, într-un spațiu labirintic și oarecum sordid, ca o alunecare în tenebrele inconștientului. Astfel, casa boierească a vărului Randolph, impunătoare cândva, e înghițită treptat de pământ; Hotelul Cloud, luxos și opulent odinioară, se risipește într-un spațiu mlăștinos; căldura copleșitoare trimite gândurile și aspirațiile personajelor spre o zăpadă purificatoare, nicicând văzută și nicicând simțită. Captiv în lânceda și decadenta Alabama, Joel, protagonistul, pare a se zbate, somnolent și confuz, pe cărările întortocheate ale unui inconștient ce îl sperie, îl atrage, îl incită și îl dezgustă în același timp. Din acest punct de vedere, personajele cu care se confruntă par a fi diverse ipostaze ale id-ului său polifonic. De exemplu, gemenele Idabel și Florabel – esența și aparența, masculinul și femininul – definesc dualitatea condiției umane, măcinate de o permanentă luptă între cenzura impusă de conformismul cu aparențele unei frumuseți comune (Florabel) și, pe de altă parte, forța interioară, dezbrăcată de principii formale, dar autentică și greu de prins într-o definiție (Idabel). Și până la urmă Joel alege, regăsind coarda care să vibreze întru împlinirea eului său. Ce alege Joel? Nu e prea greu să ne imaginăm, atâta timp cât textul poate fi considerat o biografie afectivă a autorului Truman Capote.

Dar dacă alegem, pentru lectură, lentila estetului, tot așa cum Idabel preferă să poarte mereu ochelarii de soare, vom descoperi un roman în care autorul topește realul până ce acesta este de nerecunoscut. Astfel, orice voce devine alt glas, și orice cameră devine altă încăpere, iar receptorul, în complicitate cu naratorul și personajul, aude și vede cu alți analizatori, într-o senzorialitate ficțională. În acest context, frumosul ar fi fost prea fad pentru a deveni principiu de estetizare. Să nu uităm ceea ce, cu înțelepciune, ne spunea bătrânul Hugo: “frumosul are o singură față, urâtul – o mie”. Din acest motiv, Capote alege bizarul, sordidul, atipicul și, uneori, grotescul. Vărul Randolph, pictorul ratat, dar sensibil și cult, se identifică estetic printr-o travestire în care masca pe care o aruncă este cea a trupului pe care i l-a hărăzit în mod arbitrar natura. Pitica Wisteria, cu inocența gravată definitiv pe chip, caută împlinirile vinovate ale trupului prin reacții aproape nimfomane. Băiețoasa Idabel, care îl hărțuiește pe un biet frizer și care își bate sora până îi scoate câțiva dinți, se dovedește a fi sensibilă, reflexivă și loială. Totul se petrece pe un fundal “anti-muzical”, în care acordeonul servitoarei Zoo și pianul mecanic al lui Amy, însoțesc, scârțâitor și disonant, o lume de bâlci, amenințată de o prăbușire iminentă.

Dar dacă, pe parcursul lecturii, se întâmplă să pierdem lentila de estet, de hermeneut sau de orice alt tip, vom găsi un roman greoi, prea descriptiv pe alocuri, în care nu ne dăm seama când e vis și când e real, în care trecerea de la o secvență la alta și de la un spațiu narativ la altul se face brusc și fără avertizarea receptorului. În ceea ce mă privește, romanul Alte glasuri, alte încăperi, mi se pare inferior textului Mic dejun la Tiffany, scris de Capote zece ani mai târziu. Recunosc, nu am citit Cu sânge rece.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s